Чтобы проголосовать за данную конкурсную работу нажмите кнопку "Нравится" (изображение поднятого вверх большого пальца руки, которое располагается непосредственно под размещенной на сайте работой).
Unora le provoacã bãnuialã cã e dementã sau vagabondã, altora le stîrneṣte ironia ṣi chiar mila. Haina groasã ṣi lungã pe care o poartã, precum ṣi pãlãria zdrenţoasã contureazã ṣi mai mult aspectul ei caraghios ṣi-i scot în evidenţã "vîrsta înţelepciunii". Deṣi studenţii o urmãresc cu privirea nedumeritã pe coridoarele facultãţii, Elena Gomolya poartã cu mîndrie carnetul de student în jurnalism, dînd dovadã de energie, curaj ṣi sete de viaţã. Recent doamna a ṣi susţinut prima sesiune de examene ṣi a acceptat sã ne povesteascã despre viaţa ei.
Cum aţi ajuns în rîndul studenţilor ṣi cum vã apãraţi de privirile insistente ale colegilor de facultate?
Privirile insistente se nasc, probabil, din curiozitate sporitã faţã de cineva sau ceva. Cît despre mine, cred cã vîrsta se face vinovatã de faptul cã nu rãmîn neobservatã! De aceea, în primul rînd, aṣ vrea sã satisfac curiozitatea celor interesaţi de vîrstã ṣi sã vã spun cã anul curent e unul jubiliar pentru mine. Doriţi cifre? Poftim. Ȋn anul 1984 am absolvit studiile în ṣcoala de învãţãmînt general! Sper ca v-am împãcat. Astãzi sunt aici datoritã caracterului meu lipsit de inhibiţii pe care l-am moṣtenit de la tatãl meu Nicolae Gomolya — talentat profesor de istorie, personalitate respectabilã, un tatã desãvîrṣit, care a ṣtiut sã îmbine perfect segmentul profesional cu cel familial ṣi cu mare entuziasm a susţinut toate încercãrile ṣi nãzuinţele mele.
Am urcat în barca vieţii, sperînd cã valurile vor fi blînde ṣi vîntul favorabil. Dar undele ṣovãitoare nu întotdeauna m-au lãsat sã ajung la orizontul pretins, decît prin trudã ṣi sacrificii. Am luat cu mine încrederea ṣi dorinţa arzãtoare de a deveni jurnalist ṣi am mers înainte. Astfel am acostat la banca universitãţii. De fapt, la bazã a mai stat, pe de o parte, ṣi obiectivul de a-mi diversifica existenţa, transformîndu-mã din muncitorul de rutinã în studentul perseveverent. Pe de altã parte, a trebuit sã gãsesc un remediu pentru a-mi alina nostalgia ṣi durerea unei pierderi irecuperabile pe care le duc de-a lungul anilor. Ȋn 1984, dupã cum v-am mai spus, fiind proaspãtã absolventã a ṣcolii medii №7 din Tiraspol, am fost admisã la facultatea de pedagogie, dupã care am revenit (la ṣcoalã) pentru a mã încadra în munca nobilã de profesoarã de limba ṣi literatura rusã. Din nefericire, în scurt timp soarta nemiloasã m-a pus la grele încercãri. A trebuit sã îndur durerea cumplitã provocatã de trecerea în nefiinţã a pãrinţilor, precum ṣi despãrţirea de tînãrul cavaler, care, în locul unui umãr de sprijin tocmai potrivit pentru asemenea clipe, mi-a lãsat doar deziluzii ṣi amintiri cu gust amar pentru restul vieţii.
Cine, totuṣi, v-a ajutat sã depãṣiţi suferinţa ṣi sã vedeţi din nou viaţa în culori?
Oamenii din jur, prietenii, timpul… Şi amintirea. Da, anume amintirea despre acei pe care i-ai iubit ṣi te-au iubit nu te lasã prea mult faţã în faţã cu furtuna. Amintirea m-a înzestrat cu putere de a zîmbi ṣi a merge mai departe. Deṣi n-a fost simplu… Revenisem la locul de muncã, însã ṣi el rãmase în spaţiul trecutului. Eram predispusã la orice ofertã, de aceea am acceptat, fãrã a ezita, propunerea de a conduce grupa cu regim extins din cadrul ṣcolii. Mã dedicam în totalitate discipolilor, îndrumîndu-i ṣi oferindu-le cãldurã ṣi afecţiunea de pedagog. Peste cîţiva ani activitatea grupei a fost întreruptã, iar eu am devenit stãpîna laboratorului de fizicã al aceleeaṣi instituţii, unde activez pînã în prezent. Mã încadrasem într-o muncã strãinã, care mã obliga sã studiez ṣi sã mã documentez cu noile sarcini. Dar aici am inţeles ca literatura nu cunoaṣte lipsã de devotament. Dacã i-ai fost devotat cîndva, sentimentul e pentru totdeauna. Şi aceasta e o dovadã a faptului cã experimentele de laborator ocupau ṣi ocupã un loc secund în viaţa mea. Prezenţa literaturii am simţit-o ṣi o simt în fiecare bãtaie de inimã. Mi-a plãcut întotdeauna lectura cãrţilor ṣi scrierea propriilor gînduri. Am fost ṣi rãmîn fidelã relaţiei mele cu cartea, care mereu mi-a fost amic, îndrumãtor, povãţuitor… Care m-a convins cã totu-i trecãtor — ṣi durerea, ṣi rãnile, ṣi decepţiile. Astfel, lumea care cîndva se fãcu ruine, a cãpãtat nuanţe promiţãtoare. Era necesar sã le iau ṣi sã pictez cu ele un nou tablou al viitorului. Am ales sã fiu aproape de cuvîntul menit sã facã lumea mai frumoasã. Astfel, dupã cîteva încercãri nereuṣite, am susţinut, în cele din urmã, examenele de admitere ṣi am fost înscrisã la facultatea de filologie a USN (Universitatea de Stat Nistreana) "T.Şevcenco", specialitatea "Literaturã ṣi jurnalism". Iar nu demult am ṣi trecut cu succes prima sesiune.
Care au fost dificultãţile cu care v-aţi confruntat la susţinerea examenelor?
Creerul e un muṣchi ce trebue mereu antrenat. Iar aceasta necesitã timp, sacrificii. Evident, la început tentaţia de a da înapoi era mai muternicã decît cea de a face progres. Dar, mi-am adunat forţele mãnunchi ṣi m-am dat într-o aventurã ṣi mai fierbinte cu literatura. Ȋmi face plãcere sã studiez, iar din moment ce mã înarmez cu stilouri ṣi…dorinţã, sunt sigurã cã pot face faţã oricãror provocãri.
Cum vã trateazã colegii de grupa? Cum vã simţiţi D-strã în mediul lor?
Grupa noastrã o formeazã tineri inteligenţi, respectuoṣi, alãturi de care, chiar ṣi în pofida diferenţei considerabile de vîrstã, nu mã simt intimidatã. Mai mult decît atît: sunt sigurã cã am ce învãţa de la ei. Eu, la rîndul meu, sper sã-i molipsesc de nesecãtuita poftã de viaţã! Mã simt fericitã ṣi nutresc speranţa cã acest sentiment mã va însoţi întotdeauna.
De ce aţi ales jurnalismul ṣi nu altceva? A fost o opţiune spontanã sau una la care aţi venit treptat?
Ȋn opinia mea, aceastã meserie presupune comunicare, studiere continuã. Deseori mã gîndeam la acest lucru. E ceea de ce am nevoie cu adevãrat. Iar dupã audierea primelor ore de curs, m-am convins cã, pe bune, m-am regãsit! Mi-am descoperit vocaţia! Acum sarcina mea e sã studiez cu abnegaţie pentru a deveni reporter în televiziune sau în presa scrisã. Voi modera o emisiune sau o rubricã culturalã! Am înţeles cã în calea spre realizarea viselor nu existã vîrstã. Existã doar cifre, care n-au nici o importanţã. Omul e cea mai fericitã fiinţã, cãci poate alege orice, oricînd. E minunat sã trãeṣti frumos. Pãcat cã o bunã parte a vieţii sale omul o lasã sub influenţa prejudecãţilor ṣi tiparelor.
Şi D-strã aţ fost sau sunteţi influenţatã de prejudecãţi?
Am fost, probabil. Ideile preconcepute ale majoritãţii afecteazã pe oricine, într-o mãsurã sau alta. De aceea mulţi considerã cã vîrsta de 25-30 limiteazã valorificarea talentelor ṣi abilitãţilor. Acesta nu e decît produsul fricii ṣi neîncrederii, în spatele cãrui unii preferã sã se ascundã, îndeplinind, de dragul banilor, sarcini care de fapt nu le produc plãcere. Fiecare om trebue sã-ṣi punã scopuri ṣi sã le urmeze. Ȋn calea spre realizarea viselor vîrsta nu se ia în calcul. Vîrsta e doar o formalitate care, din fericire, nu poate defini personalitatea.
Cum credeţi, de ce unii renunţã la visele lor, simţindu-se limitaţi de vîrstã? Care ar fi sfatul D-strã pentru a-i convinge sã devinã cutezãtori?
Ȋn societatea noastrã mulţi preferã sã renunţe la vise doar de fricã sã nu fie criticaţi. Dragii mei, cred cã aţi uitat cã critica e o parte importantã a vieţii ṣi doar omul care o acceptã are dreptul sã-i decidã "calitãţile" — destructive sau constructive. Ş-apoi, celor din jur puţin le pasã cine eṣti ṣi ce faci, cãci noi toţi suntem doar niṣte trecãtori — prin suflete, prin timp, prin vise, prin oameni, prin sentimente, prin greutãţi, prin singurãtate… Vrei sã cazi, neapãrat vei cãdea. Vrei sã te ridici?— Fã-o chiar acum, cãci totul depinde de dorinţa ta. Mie îmi place mai mult rolul de "obiect al criticii" decît cel de "om neputincios ṣi necãjit". Şi sfatul meu e urmãtorul: e mult mai bine sã fii criticat, decît jelit. Credeţi-mã pe cuvînt!
